Proiectul „E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică“ a fost demarat în luna martie 2020 de către Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor, vizând în principal îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA și prevenirea/combaterea evaziunii fiscale.

În sensul acesta, de la 1 Iulie 2022 , companiile care utilizează facturile electronice în relația cu instituții ale statului (B2G) și cu alte firme (B2B) vor avea obligația de a se înregistra în Registrul RO e-Factura afișat pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală și de a transmite facturile emise.

Categoriile de produse considerate cu risc fiscal ridicat fiind:

  1. Legume, fructe
  2. Băuturi alcoolice
  3. Construcții noi
  4. Produse minerale (apă minerală naturală, nisip și pietriș)
  5. Îmbrăcăminte și încălțăminte

Însă există și o categorie care are obligația de a trimite facturile prin RO e-factura începând cu 1 Aprilie 2022, acestea fiind unitățile care emit facturi pe baza voucherelor de vacanță (hoteluri, pensiuni, alte unități de cazare)

Important de știut este faptul că atât emitentul, cât și destinatarul trebuie să fie înregistrați în registrul RO e-Factura pentru a utiliza sistemul național privind facturile electronice.

Cum te înregistrezi?

Operatorii economici care optează pentru înscrierea în sistemul RO e-factura pot face acest lucru prin transmiterea în format electronic a formularului (084) ”Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura/renunțarea la cererea privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura”.

În cazul persoanelor juridice înrolate în SPV – Spațiul Privat Virtual, după autentificarea în cont se accesează Registrul RO e-factura și se trimite cererea de înregistrare.

Ulterior se poate verifica statusul înregistrării accesând acest link .

Cum funcționează integrarea BOCP cu RO e-factura?

Facturile emise în BOCP vor putea fi trimise către sistemul e-Factura doar cu un singur click, însă facturile vor putea fi în continuare trimise și prin e-mail sau imprimate direct din aplicație.

Dacă încă mai scrii facturile de mână, acum este momentul să te gândești să începi să folosești un program de facturare online

Testează BOCP – CloudBill facturier online timp de 14 zile gratuit!

Please follow and like us:

AI ÎNTREBĂRI?